Povestea artistului focşănean care şi-a dat viaţa pentru scenă

Articol publicat in Ziarul de Vrancea pe 30 martie 2012

Născut în Focşani, ca fiu de magistrat, şi dus de valurile vieţii în Galaţi, Iaşi, Bucureşti şi chiar la Paris, Petre Liciu a fost unul din cei mai mari actori ai vremii sale. El a fost coleg de şcoală cu G. G. Longinescu şi Nicolae Iorga şi mai tîrziu premiat de Take Ionescu. “În curînd, la biserică se va putea fuma şi ţigară între acte, aşa e de liberă lumea acum”, zugrăvea Petre Liciu lumea din anii 1900. Dedicat trup şi suflet artei teatrale actorul a murit la doar 41 de ani. Longinescu şi Nicolae Iorga şi mai tîrziu premiat de Take Ionescu. “În curînd, la biserică se va putea fuma şi ţigară între acte, aşa e de liberă lumea acum”, zugrăvea Petre Liciu lumea din anii 1900. Dedicat trup şi suflet artei teatrale actorul a murit la doar 41 de ani.

Spre deosebire de un actor de film care rămîne nemuritor prin simplul fapt că este înregistrat cu un aparat de filmat, actorul de teatru îşi dedică arta întrutotul publicului contemporan. Nu-i vorbă că între timp s-a inventat şi teatrul filmat, dar acesta nu poate transmite pe deplin emoţiile celor care urmăresc spectacolul şi oricum pe vremea lui Liciu camerele video şi filmul artistic erau în stadiul pioneratului. Dat fiind faptul că s-au stins din viaţă toţi cei care au avut ocazia de a-l vedea pe scenă pe focşăneanul nostru o să îl prezentăm cu ajutorul mărturiilor scrise. “Aparţinînd unei vechi familii de răzeşi din Războienii Neamţului, pomenită din vremea lui Ştefan cel Mare, Petre Liciu s-a născut la 19 martie 1871, în casa 527 din cartierul Cotul Bumbacului, la Focşani. A fost al doilea copil din cei zece ai lui Gheorghe Liciu, magistrat (prim-preşedinte al Tribunalului Focşani) şi ai Mariei, născută Hociung, fiică de magistrat”, scrie Ioan Massoff în volumul “Petre Liciu şi vremea lui”. Liciu s-a remarcat încă de pe vremea cînd era elev la Şcoala nr. 1 Munteni din Focşani cînd, la festivităţile şcolare reuşea să stîrnească rîsul atunci cînd interpreta canţonetele lui Vasile Alecsandri. Din cauza naturii serviciului Gheorghe Liciu îşi mută familia la Galaţi într-o primă fază pentru ca ulterior să ajungă în Iaşi. Focşăneanul Petre Liciu este înscris la Liceul Naţional Iaşi acolo unde va fi coleg cu G. G. Longinescu, care avea să devină un important chimist roman. “Şi ne întrecea Liciu pe toţi prin isteţimea lui, prin uşurinţa cu care pricepea, prin traducerile bune în latineşte care uimeau pe profesorul Copăceanu şi prin problemele grele de matematică pe care le dezlega atît de uşor, de avea tot zece la profesorul Palade. Şi tot aşa la greceşte, la frantuzeşte, la geografie, la istorie, ne întrecea pe toţi. Era bun de tot la desen şi caligrafie, la muzică, la gimnastică. Făcea şi poezii… Nu ne puteam închipui că Petre Liciu ar putea fi întrecut de un alt elev”, spunea la un moment dat G. G. Longinescu, distinsul profesor universitar de mai tîrziu.

Farmecul teatrului descoperit la Iaşi, în Copou

Undeva la începutul anilor 1880 avea să descopere arta teatrală la vechiul teatru din Copou cînd, împreună cu alţi colegi de seama sa, începuse să dea reprezentaţii mai ales în pe perioada vacanţelor. Nu de puţine ori spectacolele de teatru s-au ţinut chiar în locuinţa familiei Liciu sau mai bine zis într-un grajd amenajat special pentru astfel de evenimente. În februarie 1885 a venit la Iaşi populara actriţă a vremii Aristizza Romanescu, iar după ce Liciu a văzut-o jucînd dragostea sa pentru teatru a fost de nestăvilit. Petre Liciu începuse încă din vremea adolescenţei să-şi scrie un jurnal din paginile cărui debordau nonconfomismul şi dispreţul faţă de ipocrizie. “Să nu credeţi cumva că dacă azi e 1 aprilie, condica asta nu va spune adevărat orice. Nu! Ea, de acum de la naşterea ei şi pînă la încetarea din viaţă, va spune numai adevărul şi nimic alta decît adevărul!…După părerea mea, în curînd, la biserică se va putea fuma şi ţigară între acte, aşa e de liberă lumea acum. Cucoane şi duduci multe, toate en toilette d eglise, căci să nu ne sfiim a spune că şi pentru biserică este o modă aparte de îmbrăcat şi pieptănat”, spunea tînărul Liciu, ironizînd ipocrizia femeilor care se duceau la biserică mai curînd să îşi prezinte noile ţinute vestimentare. Pe la 16-17 ani îl avea coleg de clasă pe istoricul Nicolae Iorga, acesta venind din Botoşani la Iaşi în urma uni conflict la şcoala unde învăţase. Iorga avea să spună despre Liciu că este cam singurul pe care şi-l aminteşte din perioada acelor ani de studiu, tocmai pentru calităţile sale intelectuale precizînd că “era tot mai mult atras dincolo de şcoală, prin pasiunea pe care i-o trezise teatrul”.

Drumul spre glorie

La vîrsta de 21 de ani Petre Liciu împreună cu familia sa se mută iar, de data aceasta la Bucureşti, chiar în oraşul unde se putea remarca actorul originar din Focşani. Liciu venea în capitală şi cu o dovadă că absolvise un curs de artă dramatică, luînd premiul II. Tînărul se înscrie la Conservator chiar din primul an asta deşi făcuse alţii doi la Iaşi motivînd că nu voia să se zică despre el că a învăţat teatru în provincie. Erau vremurile cînd începuse să dea reprezentanţii la serbările organizate de cluburile muncitoreşti, unde avea obiceiul de a recita din Eminescu mai cu seamă. În 1892 semnează un contract cu Teatrul Naţional în care se angajează să joace în toate piesele de comedie şi dramă, dar şi de a cînta în corurile de operetă pe toată durata stagiunii. După nenumărate succese pe care Liciu le înregistrase, talentatul actor a fost remarcat de Take Ionescu, ministru al Instrucţiunii care entuziasmat de ceea ce tocmai văzuse pe scenă se duce la interpret îl felicită personal şi îi dă o bursă de studiu pe 3 ani la Paris. Această veste vine cum nu se poate mai bine pentru că tînărul actor era dornic să îşi lărgească orizonturile, voia să cunoască şi alte culturi. Aşadar, în vara lui 1894 îl găsim pe Liciu la Paris, în hotelul “Monsigny”. Totuşi, din cauza faptului că trebuia să aibă un accent franţuzesc perfect într-o perioadă foarte scurtă de timp nu a mai dat la Conservatorul din capitala Franţei. Asta nu l-a împiedicat să participe la diverse cursuri predate de mari nume ale teatrului din acea vreme. Într-o scrisoare adresată unui prieten în 1895 îi mărturisea acestuia că era “cu inima plină de dor de ţară şi cu capul plin de idei, de visuri şi piese, în contrast enorm cu buzunarul”. După doar doi ani de stat în Paris Petre Liciu se întoarce în ţară vrînd să schimbe faţa lumii teatrale ceea ce va şi face. Format la şcolile de teatru ieşeană şi bucureşteană la care se adaugă şi experienţa franceză tînărul devine un actor de primă mînă care începuse să joace piesă după piesă, una mai celebră ca alta.

“La toată lumea m-am arătat aşa cum sînt”

Plin de glorie, mai ales după 1900, artistul îşi dedicase viaţa publicului şi scenei. “Bolnavul închipuit” de Moliere (rol Doctorul Purgon), “Doctor fără voie” de Moliere (rol Lucas), “Romeo şi Julieta”de Shakespeare (rol Mercutio), “Hernani” de Victor Hugo (la Paris, în martie 1895) sînt cîteva piese foarte apreciate în epocă, piese care fără îndoială l-au solicitat foarte mult pe focşăneanul nostru. Acesta începuse să sufere la nivelul rinichilor, iar doctorii l-au sfătuit să o lase mai moale cu jucatul pentru că îl consumă fizic, dar Liciu le-a spus că un aranjament nu se poate să nu fie respectat. La începutul lui 1911 aflîndu-se într-o stare tot mai proastă conducerea teatrală s-a ferit să îl mai distribuie în piese, crizele nefritice manifestîndu-se tot mai des. Pentru reanimarea teatrului din Craiova scriitorul Emil Gîrleanu, care era directorul instituţiei, l-a chemat pe Liciu să suţină un spectacol, acea reprezentanţie fiind ultima din viaţa sa. Deşi a fost operat la rinichi, Liciu avea să moară la 1 aprilie 1912, la doar 41 de ani. Trei zile mai tîrziu a fost înmormîntat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ziua în care Teatrul Naţional nu a jucat, a fost zi de doliu naţional, mii de oameni l-au condus pe Liciu pe ultimul drum.  „Mulţumesc acelora care mi-au fost prieteni sinceri. La toată lumea m-am arătat aşa cum sînt”, sînt ultimele rînduri din testamentul artistului. „Plîng cu voi moartea lui Liciu. Arta pierde pe unul dintre cei mai mari, iar umanitatea pe unul dintre cei mai buni”, telegrafia italianul Ermete Novelli, actor şi scenarist. Un an mai tîrziu, în 1913, autorităţile focşănene au inaugurat un bust din bronz dedicat marelui actor. În acea perioadă în oraşul oraşul Focşani tocmai se construia un teatru nou, din donaţia maiorului Pastia. Petre Liciu este doar una din personalităţile pe care acest Focşani le-a dat ţării şi a cărui memorie merită cinstită nu de paradă, ci cu cel mai înalt simţ al recunoştinţei. (Sorin TUDOSE)